• Plurilingvismul şi dezvoltarea durabilă

Academia de Studii Economice din Bucureşti dezbate problema plurilingvismului

Time to read
1 minute
Read so far

Academia de Studii Economice din Bucureşti dezbate problema plurilingvismului

Mon, 05/20/2019 - 14:01
Posted in:
0 comments

În zilele de 23 și 24 mai 2019, Academia de Studii Economice din Bucureşti organizează în parteneriat cu Observatorul European pentru Plurilingvism (OEP) cea de-a cincea Conferinţă Europeană prinvind Plurilingvismul. Ediţiile precedente au avut loc la Paris (2005), Berlin (2009), Roma (2012) și Bruxelles (2016).

AULA MAGNA va găzdui reprezentanți din 15 țări europene și africane care vor prezenta peste 40 de comunicări în română, engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană.

Tematica manifestării - ”Plurilingvismul şi Dezvoltarea Durabilă” - este deosebit de actuală şi importantă prin caracterul său interdisciplinar şi prin cuprinderea unor discipline de cercetare foarte diferite, dar mai ales prin implicarea responsabilă pe care o presupune colaborarea dintre mediul academico-ştiintific şi cultural cu cel socio-economic pentru viitorul planetei noastre.

Din 2005, OEP şi-a stabilit ca obiectiv promovarea plurilingvismului și a diversității lingvistice și culturale. Pentru a-l îndeplini, însă, este nevoie să pună în valoare toţi factorii care se ocupă de aceste aspecte, oricare le-ar fi domeniul de activitate.
Prin schimburi permanente, organizarea de conferințe și seminarii, diferite publicații, OEP a făcut efortul să promoveze o viziune comună și coerentă a politicilor multilingve și a diversității lingvistice și culturale în toate aspectele vieții politice, economice, sociale și culturale.

 

Plurilingvismul şi Dezvoltarea Durabilă

 

În paralel, OEP a acţionat pentru a asigura difuzarea maximă a acestor reflecții la nivelul său, în calitate de actor strategic independent, transversal, din partea societății civile, în special prin intermediul newsletter-ului său, site-ului său și prin paginile Facebook și Twitter.

Conferința europeană privind plurilingvismul este un moment-cheie în această acțiune. Toți actorii Forumului Plurilingvismului pot dovedi adeziunea lor la o abordare comună, pentru a schimba lucrurile și modurile de funcționare.


UNESCO reamintește că diversitatea lingvistică și multilingvismul sunt esențiale pentru dezvoltarea durabilă și atrage atenția asupra limbilor pe cale de dispariție. Organizația plasează protejarea diversității lingvistice pe același plan cu biodiversitatea. Dispariția limbilor prezintă riscuri semnificative pentru conservarea biodiversității. Cultura, educația și sănătatea sunt principalii factori de dezvoltare în care rolul limbii este omniprezent. Fie că este vorba despre sărăcie, dezvoltare personală, mobilitate socială, coeziune socială, circulație a cunoștințelor și a ideilor, dezvoltare teritorială, identitate, performanță economică, migrație, revoluție digitală, război sau pace, problemele de limbă sunt întotdeauna prezente.
 

 

 

Exemplu de podcast

Audio

Descriere
Vizita atasatilor medicali din tari UE la ELI-NP